Povestiri digitale, cu şi despre romaşcani

                   Activitate organizată de Secţia Adulţi a Bibliotecii
 
star
 
 

adrian-erbiceanu1,,.. pe undeva, mă consider și eu romașcan. 
Din toamna anului 1941 (pre când aveam cam vreo 8-9 luni) și până în vara anului 1947, am stat la bunici, la Roman. Se pare că cei aproape “șapte ani de acasă” au lăsat o impresie puternică asupra mea. Cu o lună înainte de a pleca din țară am simțit nevoia de a mai vizita o localitate, este vorba de orașul dumneavoastră, Roman.”       scriitor Adrian Erbiceanu – Montreal

 star

,,Sunt fratele profesorului Victorin Lozinschi pe care desigur l-ati cunoscut si apreciat. Avea o inclinatie speciala pentru evocarea trecutului spiritual si urbanistic al orasului Roman. 
.. Intre Domnia sa (distinsul prof. Ciobanu) si fratii Lozinschi legatura este ,,de o viata”. Cu Victorin fratele meu, au fost colegi de clasa, de armata, de activitati comune. 
Sunt coplesit de admiratie pentru ,,Gica” , pentru absolut tot ce a realizat si pentru personalitatea sa. Sunt la curent cu totul despre el..”                                                                                        ing . Constantin Lozinschi

 star

Prinţul Ghica şi Romanul                                        

ghica

..Sunt romaşcan şi îmi amintesc, prin anii şaptezeci, trăia în Roman un om foarte distins, în vârstă, îmbrăcat în straie de epocă. Purta pantaloni treisferturi, ciorapi de lână lungi peste genunchi, legaţi cu cureluşe din piele, cămaşă cu jabou, redingotă cadrilată şi beretă din acelaşi material. Sprijinit în baston cu mâner de fildeş, înalt şi slab, păşea cu eleganţă parcă peste timp. Nimeni nu îndrăznea să-l tulbure. Lumea îl numea Prinţul Ghica.

Eliade George

Despre acel prinț romașcan vă pot spune că făcea parte din ramura Deleni a marii familii Ghica. Pe numele său Emil Ghica [n.1893, Botoșani- d. august 1983,Roman] a fost unul din cei 10 copii ai prefectului de Botoșani – Grigore Ghica și al Mariei [n.Pandele].
Ajuns în Roman la sfârșitul anilor ’50, cu domiciliu forțat, alături de fratele domniei sale: Alexandru Ghica [1892-1964] și de soția acestuia.
A trait toată viața ca un ascet, a fost un foarte bun mecanic [mecanică fină], ne-a fascinat copilăria multora dintre noi, cei de 40-50 de ani acum, trăitori în Roman…

Reteanu Toma Tudor 

În legătură cu singurul prinţ care a trăit în anii 70-80 în Roman pot adăuga că l-am cunoscut pe când eram copil, fiind chiar vecini pe aleea Tudor Vladimirescu. Prinţul a locuit cu domiciliu forţat până la moartea sa în blocul 5, la parter, într-o locuinţă mai mult decât modestă. Am avut privilegiul să văd acea mică locuinţa (nu-mi amintesc motivul pentru care am fost în ‘casa’ lui) şi îmi amintesc exact interiorul cămăruţei al cărei mobilier erau un dulap vechi, un pat modest şi, probabil, cel mai de preţ obiect pentru prinţ, o maşină de cusut Singer şi mai multe materiale din postav. Ultima amintire cu prinţul este vie încă şi nu uit imaginea acelui cavaler de poveste, venit dintr-o lume străină nouă celor crescuţi şi educaţi în comunism, venind dinspre casă spre centrul oraşului, prin fața vechii şcoli de şoferi, pe strada Mihai Eminescu. Păşea rar, tăcut dar demn şi părea că nimic nu-l poate îngenunchea… Prinţul Ghica îşi merită o pagină specială în istoria recentă oraşului Roman.

Ioan Zaharia –  fericiticeiprigoniti

Reclame