,,Am fost şi eu la Alba Iulia şi am văzut Unirea cea Mare”

Astăzi 2 decembrie 2013, Secţia Copii din cadrul Bibliotecii George Radu Melidon a găzduit activitatea ,,Am fost şi eu la Alba Iulia şi am văzut Unirea cea Mare”, susţinută de elevii clasei a II-a D, Şcoala Vasile Alecsandri sub îndrumarea doamnei prof. pentru învăţământ primar Ana Huţan.
Copii îmbrăcați în costume populare au marcat Ziua Naţională a României într-un mod inedit. Micuţii au intonat cântece patriotice şi au pus în scenă mici fragmente din istoria neamului românesc.
„1 Decembrie este un eveniment foarte important în istoria românilor şi este o zi de sărbătoare pentru noi toţi, care iubim această ţară şi dorim ca şi copii să desluşească, de la o vârstă fragedă, adevărata istorie a neamului românesc, să fie mândrii că sunt români”, a mărturisit plină de emoţie doamna prof. Ana Huţan, sub îndrumarea căreia copii au învăţat, răsfoind paginile cărţilor de istorie, cât de importantă este Ziua Naţională a României. Entuziasmul şi emoţiile s-au citit pe feţele tuturor şcolarilor, care în final, au strigat în cor „La mulţi ani, România!”.
Activitatea face parte din cadrul parteneriatului educaţional Expediţia cunoaşterii încheiat între Biblioteca George Radu Melidon şi clasa a II-a a Şcolii Vasile Alecsandri, Roman.
Elevii au dat dovadă de cunoaştere şi respect faţă de valorile neamului prin interpretarea unor personaje istorice, ca: domnitorul Mihai Viteazu şi domnitorul Ştefan cel Mare.
Un moment important desfăşurat la 1 decembrie 1918 din Transilvania, a fost adus în atenţie de micuţa ,,Smărănduţa”.
Copiii au fost răsplătiţi colăcei din partea doamnei Ana Huţanu şi cu dulciuri oferite de   bibliotecara Tatiana Agafiţei, gazda acestei manifestări.

Această prezentare necesită JavaScript.

foto Valentin Baietanu

Reclame

Povestiri digitale – cu şi despre romaşcani

Clepsidra

,,.. pe undeva, mă consider și eu romașcan. Din toamna anului 1941 (pre când aveam cam vreo 8-9 luni) și până în vara anului 1947, am stat la bunici, la Roman. Se pare că cei aproape “șapte ani de acasă” au lăsat o impresie puternică asupra mea. Cu o lună înainte de a pleca din țară am simțit nevoia de a mai vizita o localitate, este vorba de orașul dumneavoastră, Roman.”                                                                                                                                                      scriitor Adrian Erbiceanu -Montreal
***
,,Sunt fratele profesorului Victorin Lozinschi pe care desigur  l-ati cunoscut si apreciat. Avea o inclinatie speciala pentru evocarea trecutului spiritual si urbanistic al orasului Roman. .. Intre Domnia sa (distinsul prof. Ciobanu) si fratii Lozinschi legatura este ,,de o viata”. Cu Victorin fratele meu, au fost colegi de clasa, de armata, de activitati comune. Sunt coplesit de admiratie pentru ,,Gica” , pentru absolut tot ce a realizat si pentru personalitatea sa. Sunt la curent cu totul despre el..”              ing . Constantin Lozinschi
***

                                     Prinţul Ghica şi Romanul

..Sunt romaşcan şi îmi amintesc, prin anii şaptezeci, trăia în Roman un om foarte distins, în vârstă, îmbrăcat în straie de epocă. Purta pantaloni treisferturi, ciorapi de lână lungi peste genunchi, legaţi cu cureluşe din piele, cămaşă cu jabou, redingotă cadrilată şi beretă din acelaşi material. Sprijinit în baston cu mâner de fildeş, înalt şi slab, păşea cu eleganţă parcă peste timp. Nimeni nu îndrăznea să-l tulbure. Lumea îl numea Prinţul Ghica. (Eliade George)

Despre acel prinț romașcan vă pot spune că făcea parte din ramura Deleni a marii familii Ghica. Pe numele său Emil Ghica [n.1893, Botoșani- d. august 1983,Roman] a fost unul din cei 10 copii ai prefectului de Botoșani – Grigore Ghica și al Mariei [n.Pandele].
Ajuns în Roman la sfârșitul anilor ’50, cu domiciliu forțat, alături de fratele domniei sale: Alexandru Ghica [1892-1964] și de soția acestuia.
A trait toată viața ca un ascet, a fost un foarte bun mecanic [mecanică fină], ne-a fascinat copilăria multora dintre noi, cei de 40-50 de ani acum, trăitori în Roman…    (Reteanu Toma Tudor )

În legătură cu singurul prinţ care a trăit în anii 70-80 în Roman pot adăuga că l-am cunoscut pe când eram copil, fiind chiar vecini pe aleea Tudor Vladimirescu. Prinţul a locuit cu domiciliu forţat până la moartea sa în blocul 5, la parter, într-o locuinţă mai mult decât modestă. Am avut privilegiul să văd acea mică locuinţa (nu-mi amintesc motivul pentru care am fost în ‘casa’ lui) şi îmi amintesc exact interiorul cămăruţei al cărei mobilier erau un dulap vechi, un pat modest şi, probabil, cel mai de preţ obiect pentru prinţ, o maşină de cusut Singer şi mai multe materiale din postav. Ultima amintire cu prinţul este vie încă şi nu uit imaginea acelui cavaler de poveste, venit dintr-o lume străină nouă celor crescuţi şi educaţi în comunism, venind dinspre casă spre centrul oraşului, prin fața vechii şcoli de şoferi, pe strada Mihai Eminescu. Păşea rar, tăcut dar demn şi părea că nimic nu-l poate îngenunchea… Prinţul Ghica îşi merită o pagină specială în istoria recentă oraşului Roman.   (Ioan Zaharia)  fericiticeiprigoniti